Iată câteva fragmente dintr-un interviu cu Părintele Iustin Parvu, unul din cei mai cunoscuți duhovnici din România, publicat în revista “Atitudini”: despre mirajul Occidentului, viciile unor români plecați peste hotare, munca lor de zi cu zi și educația copiilor.
– Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – săracie, cutremure, revolte, războaie, boli și multe înrobiri și limitari ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creștinul prin aceste greutăți, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufletește?
– “Acum a venit schimbarea aceasta de civilizație, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizație? L-a dezbrăcat pe bietul om întai de obiceiurile lui frumoase, i-a luat și haina de serbare și serbarea la care nici nu mai are timp sa ajungă. Apoi această civilizație l-a despartit pe om de familia lui, încât tânjește soția după soțul ei plecat prin tări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franța, Canada, Germania; și în Sudul Africii îl găsești pe bietul român, muncit, obosit și tot distrus de sărăcie. Din păcate am lasat ca situația economică să ne influențeze viața creștină și structura noastra sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credința noastră de aspectul material, de bani, încat parcă și la biserică vin din ce în ce mai puțini oameni. Necazurile, în loc să ne aducă în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina și nu se mai duce omul la mânăstire sau la biserică. Unde este credința noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preț decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogățim sufletul și nu vom mai simți sărăcia trupului. Credința poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta?
“Românul a venit nu numai cu știință din străinătate, dar și cu multe rele din lumea această occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor”
– Se spune că progresul nu e o piedica în calea credinței…
– Fară îndoială că nu e o piedică. Civilizația și creștinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creștine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, și de acest lucru și-au dat seama și comuniștii și au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere și o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizații, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica și au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să învețe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu știință din strainătate, dar și cu foarte multe rele din lumea această occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul și mamele au ieșit astfel din făgașul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, sa participe la lumea mondenă și astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul și de chemarea femeii. Și iată cum se descompune viata de familie și de națiune. Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine și el în țară, dupa 4, 5 ani de stat în occident cu o mașină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „măi, uite ce mașină a adus Grigore! Ai vazut mai, Ioane”? Și ei îi văd mașina, dar nu vad ca ochii îi sunt duși în fundul capului, slab, cu nasul ieșit în față și cu umerii uscați de muncă nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo. Dar aici în tară trebuie să pară că e cineva și se afișează cu mașini străine. Dar nu înțeleg sărmanii că acestea nu sunt obiceiuri nobile. Păi, cu mașina toți țiganii se afișează acum, măi.
“Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău”
Eram la mănăstirea Bistrița într-una din zile, în chilia mea și numai ce văd în fața geamului că se deschid trei mașini de lux și mă gândeam eu cine să fie oare. Și îi primesc pe acești oameni care erau și ei niște țigani, și nu vreun primar sau vreo mare vedetă. Mașini și aur au toți țiganii, nu asta e civilizație. Nu e nimic grav faptul ca e țigan, au și ei suflete ca ale noastre, nu am nimic împotriva lor, încă am văzut țigani cu multă frică de Dumnezeu. Dar e grav faptul ca împrumutăm din moravurile lor rele, de a ne da în spectacol cu viața noastra luxoasă. Țăranul nostru s-a îmbrăcat în blugi, femeia și-a luat cizmuliță, dar țiganul nu și-a schimbat portul, el tot așa a rămas. Când mă uit la cuconițele noastre de azi, mă minunez de atâta degradare. Nu le mai vezi purtând în pântece, cu haine adecvate, ci le vezi ca niște spiriduși, cu pantalonii strâmți ca niște cauciuc, de nu știu cum de îi poate îmbraca, în toate culorile pestrițe, cu tocuri lungi si subțiri, de parcă sunt niște libelule care se învârt numai în vârful aripioarelor. Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău. Să vă spun însă ce parere aveau soldații germani în război, când au venit la noi în țară. Erau cu totul și cu totul uimiți de viața bogată și frumoasă a românului. Pentru că ei știau de acasă că românul e sărac, că statele balcanice sunt niște state de nomazi. Aceleași lucruri li se spunea și soldaților ruși – niște state care nu au nimic, sărace și aflate sub cucerirea lor, lăsate însa în libertate.
“Bogăția Românilor”
Ei, bine, când au intrat ei în curțile românilor, vedeau acolo păsări, animale, grâne, hambarele pline, belșug de fructe și vinuri alese, bucuria vieții și jocurile copiilor – rămâneau germanii uimiți și ne întrebau: Dar ale cui sunt toate acestea? Pentru că nu le venea să creadă că sunt ale românilor. Și rușii s-au înfruptat din plin din bogațiile românilor, pentru că ei nu o duceau așa de bine ca românul, însa erau bine îndoctrinați de Partid că nu mai există nimeni pe lumea asta mai bogați ca ei. Lenin spunea, și a avut dreptate: „va ține comunismul în Rusia, sănătos așa cum îl vedeți, până ce va lua contact rusul cu civilizația europeană”. Când intra rusul în casele țăranilor simpli, se minuna și mai tare și întreba: „Aici e colac, colac”? – pentru el colac însemna burghez. „Nu, domnule, aici e gospodaria mea” – răspundea țăranul. „Dar vinou, vinou aveți”? „Avem, hai la beci”. Și rămânea rusul în beci toată noaptea, că mulți dintre ei se înecau, îmbătați în vinul curs din butoaiele țăranilor români. Erau toți niște flămânzi, atei și unii și alții. Atât socialismul răsăritean cât și cel apusean era unul și același lucru. Era un banc: un profesor de socialism este întrebat de un elev: „Tovarășe, care este diferența dintre socialism și capitalism”? Și răspunde profesorul: „Măi, socialismul este robirea unuia față de celălalt, iar capitalismul invers”. Socialismul nu a facut decât să sărăcească masele. „Ce-i al tău e al meu, ce-i al meu e tot al meu” – cam așa era. Dar cât de sărac ar fi omul, dezmățul și moravurile ușoare tot nu lipsesc.
Asta este și rodul educației televizorului… Televizorul ca televizor, dar mamele, părinții ce păzesc? Părinții trebuie să orienteze copilul de mic ce să privească la televizor, cu toate că mai bine ar fi să se lipsească de tot de el. Dar și la televizor acolo, sunt o sumedenie de posturi, unele cu otravă, altele cu lucruri de folos. Nu trebuie lăsat copilul să aleaga ce vrea el. Pai dacă ți se pune în față două pâini – una otravită și alta neotravită – ce faci, pe care o alegi? Televizorul îl tâmpește pe copil de la început. Ce să mai priceapă el mai târziu?
(Extras dintr-un interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 12)
Slavă Lui Dumnezeu! 